Marți, 05 Septembrie 2017 - TIRMagazin.ro

Ducati rămâne la VW

Grupul german Volkswagen a decis să suspende procedurile pentru vânzarea producătorului italian de motociclete Ducati, o tranzacţie estimată la 1,5 miliarde de euro, din cauza rezistenţei venite din partea sindicatelor din Germania, precum şi a divergenţelor interne cu privire la strategia grupului, au declarat, pentru Reuters, mai multe surse din interiorul grupului.

Ducati este deţinut de Audi, marca de lux din cadrul grupului Volkswagen, care are unele divergenţe cu firma mamă privind strategia grupului. În plus, o decizie privind vânzarea Ducati trebuie aprobată de Consiliul de supervizare de la Volkswagen, în cadrul căruia jumătate din cele 20 de locuri sunt ocupate de reprezentanţii sindicali, care s-au opus vehement acestei vânzări, indiferent de preţ.

Potrivit surselor citate de Reuters, Volkswagen i-a informat pe cei cinci ofertanţi potenţiali să nu facă oferte angajante pentru producătorul italian de motociclete, pe care l-a scos la vânzare în luna aprilie a acestui an, în ideea de a strânge fondurile necesare cu care să poată realiza o schimbare de strategie de direcţie spre vehiculele electrice şi serviciile de mobilitate. Potenţialii ofertanţi şi-au exprimat suprinderea şi mânia faţă de modul în care s-a derulat procesul de vânzare a Ducati, pentru care erau gata să plătească până la 1,5 miliarde de euro, adaugă sursele.

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...

Daimler lansează un serviciu de transport inovator

Grupul german Daimler, producătorul automobilelor marca Mercedes-Benz, a anunţat luni că va investi 50 de milioane de euro într-un nou joint-venture cu start-up-ul american Via, pentru a oferi servicii de transport în sistem ride-hailing în mai multe oraşe din Europa, începând cu Londra, informează Reuters.

  • Publicat în News
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.