Logo
Imprimă această pagină

Zeci de milioane de euro pentru ca studenţii să circule GRATUIT cu trenul

Zeci de milioane de euro pentru ca studenţii să circule GRATUIT cu trenul

Suma aferentă perioadei februarie-noiembrie 2017 pentru călătoriile gratuite ale studenţilor a fost în valoare de aproximativ 176,6 milioane de lei (39 de milioane de euro), reiese dintr-un document al CFR Călători.

„Contravaloarea biletelor gratuite emise pentru studenţi de către CFR Călători cf HG nr. 42/2017 se decontează în funcţie de numărul călătoriilor efectuate de către aceştia. Suma aferentă perioadei februarie-noiembrie 2017 a fost în valoare de aproximativ 176,6 milioane de lei, din aceasta fiind decontate aproximativ 112 milioane de lei, sumă aferentă perioadei februarie-august 2017, diferenţa urmând să fie acordată în 2018”, arată datele transportatorului public feroviar de căltori.

Pentru anul 2017, pentru toţi operatorii de transport feroviar de pasageri (CFR Călători, Regiotrans, TFC, InterRegional, Softrans) a fost alocată iniţial suma de 75 de milioane de lei, ulterior acest buget fiind depăşit şi suplimentat.

Hotărârea de Guvern nr. 42/2017 prevede posibilitatea efectuării de călătorii gratuite la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanţă sau rutele călătoriilor. De asemenea, „în cazul achiziţionării mai multor legitimaţii de călătorie/abonamente lunare gratuite în aceeaşi zi, pentru călătoria cu acelaşi tren sau pentru relaţii diferite în acelaşi timp de către aceeaşi persoană, contravaloarea călătoriilor se va imputa posesorului de legitimaţie de student pentru gratuitate la transport”.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.