Video exclusiv: CLAUDIU MIJA, RAR, DESPRE NUMĂRUL DE VEHICULE VERIFICATE Recomandat

Video exclusiv: CLAUDIU MIJA, RAR, DESPRE NUMĂRUL DE VEHICULE VERIFICATE

“Toate entităţile RAR se ocupă, prin activităţile pe care le desfăşoară, cu siguranţa rutieră.

Mă voi referi la câteva dintre activităţile pe care le derulează departamentul pe care îl reprezint, respectiv, Inspecţia Tehnică Periodică, Supraveghere Parc Naţional de Vehicule. Acest departament are două pârghii esenţiale prin care îşi dezvoltă activităţile, respectiv, supravegherea activităţii staţiilor autorizate de inspecţie periodică şi controlul tehnic în trafic.
Prezint o evoluţie a numărului de staţii de inspecţie tehnică periodică autorizate începând cu anul 1999 şi până anul trecut. Vedeţi o creştere remarcabilă până la 1.900 de staţii anul trecut. În acest slide se pot observa câteva din datele statistice aferente anului 2016, numărul staţiilor ITP cu activitate -1914, numărul de staţii ITP nou autorizate, numărul total de vehicule prezente la ITP anul trecut –2.650.203, dintre care vehicule cu masa autorizată sub 3,5 tone -peste 2,3 milioane, vehicule cu masa de peste 3,5 tone -350 de mii.
Media zilnică de activitate pe staţie de ITP este de 5,55 de autovehiucule. Vechimea medie a vehiculelor prezentate la ITP a fost de peste 12 ani în 2016. Evoluţia vechimii medii a vehiculelor prezentate la ITP, începând cu anul 2000, până în 2016, se prezintă astfel: a existat o zonă de scădere a vechimii maşinilor prezentate la ITP până în 2007-2008, după aceea urmând o creştere importantă. Paradoxal poate, de când au fost adoptate tot felul de taxe referitoare la înmatriculare, poluare, timbre de mediu, constatăm acest efect puţin pervers. Repartiţia staţiilor ITP pe judeţe arată un număr foarte important în Bucureşti, urmat de Prahova, Constanţa. La polul opus se află Tulcea şi Călăraşi, cu foarte puţine staţii, proporţional cu numărul de vehicule înmatriculate. Cele mai multe vehiculele prezentate la ITP sunt autoturismele, urmate de utililitare.
Numărul controalelor privind conformitatea documentelor a fost de peste 15 mii. Numărul de reinspecţii a fost de peste 100 de mii. Numărul mediu de respingeri pe zi de inspector, la nivel naţional, peste 5. Numărul vehiculelor respinse în funcţie de defecţiuni: unele au avut până la 15 sau chiar 20 de neconformităţi. Evoluţia numărului mediu de neconformităţi pe vehicul arată că, în perioada de după 2007, chiar dacă vechimea maşinilor a scăzut, numărul defecţiunilor constatate pe vehicul a scăzut, ceea ce ar putea arăta că oamenii acordă o importanţă mărită întreţinerii vehiculului între două ITP-uri.
Activitatea de control tehnic în trafic, o altă componentă a activităţii departamentului, se realizează prin intermediul a 44 de laboratoare complet echipate, unul pentru fiecare judeţ şi patru pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov. Această activitate se desfăşoară alături de partenerii şi colaboratorii noştrii de la Poliţia Rutieră. Ne raportăm la vehiculele care au mai puţin de nouă locuri pe scaune şi mai puţin de 3,5 tone. Numărul total de vehicule verificate anul trecut este de peste 76 de mii.”, a declarat inginerul Claudiu Mija, şef Departament ITPSPNV la Registrul Auto Român.
Peste 350 de persoane au participat la cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Siguranţei Rutiere, care a avut loc, la data de 05 aprilie 2017, la Teatrul de Comedie Bucureşti.
Pe lângă reprezentaţii firmelor de transport, care au reprezentat marea majoritate a celor prezenţi, la eveniment au luat parte oficiali de vârf de la ARR, ISCTR, RAR şi Direcţia Rutieră din IGPR, dar şi VIP-uri din firme şi organizaţii neguvernamentale implicate în activităţi de siguranţă rutieră şi în infrastructură.
Gala a fost deschisă de Conferinţa “Transport, Infrastructură şi Siguranţă Rutieră”, care a adus o serie de speech-uri de înaltă ţinută profesională şi care a fost prezentată şi în acest an de către Constantin Isac, vicepreşedintele UNTRR.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.