Vânzările de vehicule comerciale uşoare noi vor încheia anul 2023 pe creştere
- Scris de tirmagazin3
ânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi din România vor încheia anul 2023 pe creştere, estimată la circa 7% comparativ cu 2022, însă producţia auto locală va fi pe minus, singura scădere dintre cele cinci pieţe din Europa Centrală analizate de PwC.
”Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi din România vor încheia anul 2023 pe creştere, estimată la circa 7% comparativ 2022, însă producţia auto locală va fi pe minus, singura scădere dintre cele cinci pieţe din Europa Centrală analizate de PwC.
Pieţele analizate în acest raport sunt România, Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia.
În trimestrul al doilea, vânzările de autoturisme au crescut cu 13,8% faţă de acelaşi interval al anului trecut şi cu 59,6% faţă de aprilie-iunie 2020, perioadă afectată de pandemie. Indicatorul Sentimentului Economic a rămas relativ stabil, dar pe de altă parte, Indicatorul de încredere industrială a avut o traiectorie în zig-zag, alternând între pozitiv şi negativ la fiecare câteva luni, această evoluţie având impact asupra cifrelor de vânzări.
Creşterea de 7% a vânzărilor preconizată pentru acest an plasează România pe locul doi în regiune, după Ungaria (7,7%) şi înaintea Slovaciei (6,8%), Poloniei (3%) şi Cehiei 2%.
La nivelul celor cinci pieţe, vânzările de vehicule uşoare ar urma să crească moderat, cu 4,2% în 2023 faţă de 2022.
Articole înrudite
- 3 răniți după ce s-a izbit violent de camion
- Accident în Portul Constanța, între un camion și un autoturism. Un șofer, beat!
- Au furat marfa din camion și au fost arestați!
- VIDEO Au corupt alegătorii dintr-un camion
- Restricții de trafic cu ocazia festivalului Sâmbra Oilor. Rută ocolitoare pentru camioane