Logo
Imprimă această pagină

UNTRR susține candidatura Municipiului Alba Iulia la IRU “Trofeul Orașului 2017”

UNTRR susține candidatura Municipiului Alba Iulia la IRU “Trofeul Orașului 2017”

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR este deosebit de onorată să anunțe că susține candidatura Municipiului Alba Iulia, primul oraș din România care promovează mobilitatea inteligentă la prestigioasa competiție internațională “Trofeul Orașului 2017”.


Alba Iulia - Smart City 2018 pentru o mobilitate inteligentă

Alba Iulia Smart City 2018 este un proiect pilot de transformare a municipiului Alba Iulia în primul oraș din România în care vor fi implementate soluții integrate de oraș inteligent începând cu anul 2018, cu ocazia celebrării celei de-a 100-a sărbători naționale a unificării României, care a avut loc la Alba Iulia în 1918.

Acest proiect promovează mobilitatea inteligentă "Smart Move" în orașul Alba Iulia, fiind axat pe implementarea la nivel local a soluțiilor inteligente, inovatoare și compatibile dezvoltate de sectorul privat într-o gamă largă de domenii precum: mobilitatea inteligentă, sistemul inteligent de iluminare, parcări inteligente, e-guvernare, administrație inteligentă, consum inteligent de energie, afaceri inteligente, promovarea inteligentă a turismului, acces gratuit la internet Wi-Fi în toate spațiile publice turistice.

Transportul public în acest oraș este asigurat de STP Alba Iulia, societate membră UNTRR, reprezentând un model pentru multe companii din regiune pentru politica sa remarcabilă în domeniul calității, care îndeplinește obiectivele campaniei internaționale Smart Move. În 2013, STP Alba Iulia a câștigat Premiul de Excelență pentru Autobuze pentru investiții semnificative într-un parc auto ecologic și confortabil, accesibil persoanelor cu nevoi speciale și pentru programul său punctual, sistemul de ticketing integrat, satisfacția clienților și politica de informare.

Competiția internațională Trofeul Orașului și premiile Smart Move IRU 2017

La începutul acestui an, UNTRR a lansat Apelul pentru candidaturi la Competiția internațională pentru Trofeul Orașului 2017 și premiile Smart Move IRU 2017- Premiul IRU de Excelență pentru Autobuze 2017 și Premiul de Inovare în Turismul cu Autocarul 2017.
Apel pentru candidaturi - premiile internationale Smart Move IRU 2017

Precizăm că această competiție este organizată de Uniunea Internațională a Transporturior Rutiere –IRU, iar UNTRR în calitate de membră activă IRU a lansat această competiție la nivel național, alături de campania globală Smart Move.
UNTRR lansează Campania SMART MOVE în România: autobuzele şi autocarele, o mişcare inteligentă pentru viitorul nostru!

IRU acordă la fiecare 2 ani premiul “Trofeul oraşului”, acelor autorități locale care au implementat politici prietenoase autocarelor, recunoscând valoarea vizitatorilor care le descoperă orașul la bordul unui autocar. În ultimii ani, premiul Trofeul Orașului a fost acordat orașelor Southport - Marea Britanie și Skopje – Macedonia. Premiul urmărește să prezinte şi să promoveze în întreaga lume acele oraşe model care investesc în asigurarea unor facilități adecvate pentru autocarele turistice şi pasagerii lor. Prin încurajarea acestei alternative de transport sigure şi ecologice, politicile prietenoase autocarelor turistice reduc congestia şi poluarea şi promovează turismul, asigurând creşterea veniturilor locale din turism. Trofeul orașului IRU 2017 va fi acordat de un juriu internațional, compus din reprezentanți importanți ai autorităților locale, industriei turistice și transportului rutier profesionist.

Oraşul câştigător va fi promovat printre destinaţiile de excelenţă pentru turişti, de către IRU şi partenerii săi din industria turistică globală.

Termenul de depunere a candidaturilor a fost de 15.06.2017, fiind prelungit de IRU până la 30.06.2017.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.