UNTRR solicită excluderea transporturilor rutiere din domeniul de aplicare al Directivei detaşării lucrătorilor

UNTRR solicită excluderea transporturilor rutiere din domeniul de aplicare al Directivei detaşării lucrătorilor

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) se arată dezamăgită de lipsa de viziune economică şi socială din discursul Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi consideră că orice iniţiativă de îngrădire a celor patru libertăţi de circulaţie - persoane, mărfuri, servicii şi capitaluri, va duce rapid la destrămarea Uniunii Europene, motiv pentru care solicită excluderea transporturilor rutiere din domeniul de aplicare al Directivei detaşării lucrătorilor.

Uniunea Transportatorilor solicită Preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului să se implice activ în apărarea industriei româneşti de transport şi a valorilor europene la care România a aderat şi să ceară liderilor europeni să oprească interpretările protecţioniste ale unor regulamente europene în vigoare; să respecte libera mişcare a persoanelor şi serviciilor din Est - principii fundamentale ale proiectului european; să confirme continuarea drumului către piaţa europeană unică de transport rutier complet liberalizată; să renunţe la aplicarea forţată a regulilor detaşării în sectorul transporturilor rutiere şi să excludă transporturile rutiere din domeniul de aplicare al Directivei detaşării lucrătorilor; să aplice şi drepturi egale firmelor de transport din est, nu doar obligaţii.

"Totodată, apreciem deschiderea Preşedintelui Klaus Iohannis de a prezenta Preşedintelui Franţei punctul de vedere UNTRR privind problematica protecţionismului francez în transporturile rutiere - un domeniu deosebit de alte sectoare prin hipermobilitatea angajaţilor săi - şi a impactului aplicării Directivei detaşării lucrătorilor asupra transportatorilor rutieri români şi sperăm ca aceste eforturi să continue prin demersuri concrete şi acţiuni susţinute care să menţină în piaţa europeană de transport firmele româneşti şi angajaţii acestora", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, prin impunerea unui salariu minim şi a altor măsuri conexe, statul francez îşi sancţionează proprii cetăţeni şi economia, iar transportatorii rutieri şi şoferii din Europa de Est "nu le iau joburile Vesticilor, ci le fac joburile".

"Preşedintele Franţei nu acceptă ca transportatorii francezi să facă dumping social angajând muncitori din alte ţări europene la costuri reduse, însă este o problemă pe care trebuie să o rezolve în ţara pe care o conduce şi nu la Bucureşti şi nu ar trebui să afecteze activitatea firmelor de transport rutier internaţional din România. Acestora trebuie să li se permită în continuare să deruleze activităţi de transport rutier internaţional cu respectarea legilor europene şi naţionale româneşti fără să li se pună piedici", se mai spune în comunicat.

UNTRR mai susţine că, dacă Franţa doreşte aplicarea principiului "plată egală pentru muncă egală în acelaşi loc", pentru angajaţii estici, conform loi Macron, atunci firmele româneşti trebuie să beneficieze în egală măsură de acelaşi principiu, prin aplicarea simultană a legislaţiei franceze privind costul de referinţă CNR, astfel încât tarifele libere să nu poată fi sub costul de referinţă.

"Dumpingul social a fost inventat de ţări precum Franţa şi este prezent doar în discursul populist al politicienilor. La fel de bine şi noi putem să acuzăm firmele din Vest care sunt prezente în România de dumping financiar, în condiţiile în care ele se finanţează în ţările de origine cu 1%, în timp ce firmele româneşti se finanţează cu dobânzi de 4-5% la euro în România", se mai spune în comunicat.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.