Un șofer de camion a călcat un bărbat. Poliția bănuiește că e o înscenare: cadavrul a fost mutat pe șosea Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili adevărata cauză a morții unui bărbat peste care a trecut un camion, în noaptea de marți spre miercuri. Acesta fost înregistrat inițial ca victimă a evenimentului rutier, produs pe E85, în apropiere de Buzău.
Ulterior, a prins contur varianta ca persoana deja decedată să fi fost pusă pe șosea, pentru a fi ascunsă o crimă.
Poliția a fost sesizată că, pe timpul nopții trecute, o persoană a murit călcată de un TIR, la intersecția DN1B cu DN2 E85, pe sensul dinspre București către municipiul Buzău.
Victima este Ionel Neagu, comerciant de ceapă care vinde marfa la marginea șoselei europene și locuiește în această perioadă într-o rulotă.
Polițiștii au ajuns la fața locului, pentru a stabili împrejurările în care bărbatul de 55 de ani a murit. Ulterior, anchetatorii au luat în serios varianta ca victima să fi murit înainte de producerea evenimentului rutier.
A contat atât mărturia șoferului din camion, conform căreia persoana respectivă era întinsă pe șosea, cât și declarațiile unor aropiați ale comerciantului de ceapă. Potrivit fratelui acestuia, până pe la ora 1 noaptea, Ionel a stat și a mâncat pizza fără să fi consumat și consumat alcool.
Ulterior, persoanele cu care acesta se afla la masă au aruncat telefonul pe șosea, după care l-au luat la bătaie. Bărbatul de 55 de ani a fost găsit mai târziu fără suflare, pe mijlocul șodelei.
Ilie Neagu crede că fratele său a fost ucis în bătaie și apoi pus pe șosea, pentru a ascunde fapta. Necropsia va stabili eventualele răni anterioare accidentului rutier.
Articole înrudite
- A fost trafic îngreunat pe DN14 după ce un camion s-a defectat
- REPORTAJ. Patronii români preferă să plătească amenzi în loc să își trimită șoferii la hotel
- Șoferii de camion, controlați pe autostradă: amenzi de 60.000 de lei
- VIDEO. Cum a scăpat un șofer de camion cu permisul nesuspendat, deși a încălcat legea?
- Bulgaria și România lansează linie de feribot pentru camioane. Pe unde trece?