Logo
Imprimă această pagină

Ultima zi de negocieri. Cel mai probabil vom avea Brexit fără acord Recomandat

Ultima zi de negocieri. Cel mai probabil vom avea Brexit fără acord

Londra și Bruxelles-ul sunt duminică în fața unei hotărâri decisive în privința mult-discutatului acord comercial, o ieșire tumultuoasă a Regatului Unit de pe orbita UE părând mai posibilă decât una cu un acord post-Brexit, potrivit Reuters.

Negociatorii au timp până duminică seară să rezolve impasul privind aranjamentele care vor garanta Marii Britanii taxe vamale zero pentru accesul pe piața unică a blocului comunitar.

Premierul britanic Boris Johnson și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen sunt așteptați să ia legătura în cursul zilei pentru a decide dacă se abandonează negocierile sau se va încerca în continuare să se ajungă la o înțelegere.

Ambii au spus vineri că ”fără acord” este varianta cea mai probabilă.

Negociatorii s-au întâlnit la Bruxelles și sâmbătă, iar o sursă guvernamentală britanicăa declarat că se va încerca o soluție și în timpul nopții spre duminică.

Dar, a spus acesta, discuțiile sunt foarte dificile și, ”așa cum stau lucrurile, oferta pusă pe masă de UE rămâne inacceptabilă”.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.