UE obligă camioanele din Rusia și Belarus să părăsească teritoriul lor până pe 16 aprilie Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Video
Datorită noilor sancțiuni ale Uniunii Europene, camioanelor din Rusia și Belarus le este interzisă intrarea pe teritoriul țărilor pieței comune.
Cei care se află încă în UE trebuie să plece până pe 16 aprilie, potrivit unui document publicat în Jurnalul Oficial al UE.
Și Moscova a anunțat că UE a închis frontierele pentru unele vehicule de marfă înmatriculate în Rusia şi Belarus.
Statele membre ale Uniunii Europene care au graniţă cu Rusia şi Belarus au interzis de vineri intrarea unor vehicule de marfă înmatriculate în cele două ţări din cauza sancţiunilor aplicate, a anunţat sâmbătă serviciul vamal rus, potrivit Reuters.
UE a adoptat vineri, în mod oficial, noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importului de cărbune, lemn, produse chimice şi alte produse. De asemenea, blocul comunitar a împiedicat accesul multor nave şi camioane ruseşti pe teritoriul Uniunii.
Vehiculele utilizate pentru transport internaţional care au numere de înmatriculare ruseşti şi belaruse nu vor putea tranzita mărfuri pe teritoriul UE, a anunţat serviciul vamal rus.
„Conform informaţiilor disponibile, restricţiile nu se aplică, momentan, transportului rutier de mărfuri care livrează produse farmaceutice, medicale, alimentare şi agricole, inclusiv grâu, şi nici livrărilor de energie, metale neferoase şi îngrăşăminte”, a mai precizat serviciul vamal rus.
Tranzitul din Rusia către Kaliningrad - exclava Rusiei la Marea Baltică, cuprinsă între Polonia şi Lituania - era încă deschis, sâmbătă, pentru vehiculele înmatriculate în Rusia.
Video
Articole înrudite
- A fost trafic îngreunat pe DN14 după ce un camion s-a defectat
- REPORTAJ Patronii români preferă să plătească amenzi în loc să își trimită șoferii la hotel
- Șoferii de camion, controlați pe autostradă: amenzi de 60.000 de lei
- VIDEO Cum a scăpat un șofer de camion cu permisul nesuspendat, deși a încălcat legea?
- Bulgaria și România lansează linie de feribot pentru camioane. Pe unde trece?