Logo
Imprimă această pagină

Șeful Drumurilor, Narcis Neaga, luptă împotriva corupției cu DNA-ul după el Recomandat

Șeful Drumurilor, Narcis Neaga, luptă împotriva corupției cu DNA-ul după el

La CNAIR există un protocol cu procurorii anticorupție.

Întrebat despre numirea lui Narcis Neaga în funcţia de director general al CNAIR, ministrul Transporturilor Lucian Șova a spus că acesta va avea un mandat scurt, de patru luni.
Ceea ce arată că pe data de 7 septembrie Neaga ar fi trebuit să plece din minister. Gurile foarte rele ne-au declarat că acest lucru nu se va întâmpla și pentru că a reușit să nu demareze niciun proiect de autostradă și nici să le însuflețească pe cele existente. Probabil, lui Neaga i se va prelungi mandatul.

Excepționala situație de la drumuri
"În situaţii excepţionale recurgi la măsuri excepţionale. Este vorba de un mandat scurt, de patru luni, având în vedere că trebuie începute proceduri privind aplicarea Legii 109. Pe Narcis Neaga l-am găsit consilier în cadrul Ministerului Transporturilor. Am apreciat că experienţa şi nevoia de oarecare elasticitate în abordarea responsabilă a relaţiilor cu antreprenorii ar putea să fie mai bine îndeplinită decât s-a întâmplat în perioada anterioară. Dar cum nu există perfecţiune, pare că nu putem găsi omul perfect nici pentru CNAIR", a declarat ministrul Lucian Şova.
Reamintim, că, în 7 mai, Compania Naţională de Administrare a Infrastrcturii Rutiere (CNAIR) anunţa că Narcis Neaga a fost numit în funcţia de director general al CNAIR şi va prelua mandatul în data de 12 mai. Narcis Neaga a fost director general al CNADNR/CNAIR în perioada 2012-2015.
Neaga a fost numit, în martie, membru în Consiliul de Administraţie al CNAIR. Asociaţia Pro Infrastructură a spus atunci că perioada în care Narcis Neaga a condus CNAIR a fost "cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani".
Narcis Neaga a fost cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu-Orăştie. Dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu l-a făcut scăpat de pe Neaga de procurori.
Cu toate acestea, chiar și numai urmare a scandalului mediatic uriaș stârnit de prăbușirea autostrăzii în care Neaga a fost eroul principal ar fi trebuit să îl determine pe ministrul Lucian Șova să evite numirea lui Neaga.

Fă ce zice Neaga, nu ce a făcut Neaga!
Haios este faptul că instituția condusă de Neaga are un protocol de colaborare cu DNA, potrivit căruia „CNAIR condamnă corupția în toate formele în care se manifestă și exprimă, în mod ferm, angajamentul de continuare al eforturilor anticorupție prin mijloace legale corespunzătoare în vederea asigurării stabilității cadrului legislativ și instituțional anticorupție și sprijinirii condiționalităților din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. În acest scop, CNAIR, constantând voința politică de susținerea luptei anticorupție, adoptă prezenta declarație prin care aderă la valorile fundamentale și principiile Strategiei naționale anticorupție pentru perioada 2014–2020”.
Oare cum luptă Neaga alături de procurorii DNA, cei care l-au anchetat pentru corupție?

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.