Logo
Imprimă această pagină

Scandal la TAROM cu ministru Transporturilor în prim plan

Scandal la TAROM cu ministru Transporturilor în prim plan

Deputatul PNL Marius Bodea, secretar al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, îi cere ministrului Transporturilor, Lucian Şova, să reevalueze procesul de selecţie a membrilor din conducerea TAROM, susţinând că unele posturi au devenit sinecuri pentru oameni din PSD.


Marius Bodea susţine, joi, într-un comunicat de presă, că în componenţa noului Consiliu de Administraţie al TAROM, girat de către ministrul Lucian Şova, se regăsesc personaje controversate care au fost îndepărtate la un moment dat din funcţiile deţinute în acest organism pentru că au adus grave prejudicii companiei TAROM.

”Domnul Ţiclea Tiberiu a fost revocat din funcţia de Director General Administrativ printr-o Hotărâre AGA din anul 2016 pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele şi criteriile de performanţă pentru anul 2015 prevăzute în contractul de mandat. Acum este numit membru în CA, deşi legea interzice acest lucru. Domnul Ţiclea nu mai putea candida timp de cinci ani pentru un post într-un Consiliu de Administraţie conform art 30 din OUG 109/2011. Desemnarea acestuia în noul Consiliu de Administraţie intră în sfera legii penale, indiferent cum se numeşte partidul de guvernământ sau ministrul ce a făcut numirea. Numirea domnului Guido Retter administrator în Consiliul de Administraţie frizează nu numai bunul-simţ, dar şi cele mai elementare reguli morale. Acest domn se află în situaţii litigioase cu acţionarii Companiei TAROM (MT si ROMATSA). Oare cum va reuşi domnul Guido Retter să fie loial companiei?”, afirmă deputatul liberal.

Potrivit lui Marius Bodea în CA al TAROM au intrat personaje de casă pe care le recomandă doar afilierea la PSD.

”Eu număr câteva nume: Elena Petraşcu, secretar general în MT, care a fost adusă în fruntea Ministerului după ce domnul Şova a făcut cu ea echipă pe când era Ministrul Comunicaţiilor, Stefan Bogdan Cosmin, fost secretar de stat la SGG pe filieră PSD, Georgeta Budeanu director în cadrul Poştei Române, tot PSD. Doreşte ministrul Transporturilor transformarea TAROM în filiala aeriană a PSD sau poate reinventarea TAROM ca operator de corespondenţă poştală?”, mai spune Marius Bodea, în acelaşi comunicat.

Deputatul liberal consideră TAROM a fost înţesat cu oameni pe care nu îi recomandă nimic din punct de vedere profesional, însă ”au fost eliminaţi de pe listă marii profesionişti din aviaţia română: Nicu Stoica, fost Director General al CIAS, George Rotaru (Director General Aeroclubul României), George Barbu (Director General Şcoala Superioară de Aviaţie), Cosmin Peşteşan fost Director General CNAB şi specialist al direcţiei de aviaţie din minister”.

Marius Bodea adaugă că ”prin această manevră, ministrul Transporturilor a reuşi să deprofesionalizeze compania TAROM şi să o transforme într-o sinecură PSD-istă”.

”Îi solicit domnului ministru Lucian Şova să reevalueze întregul proces de selecţie care a fost viciat şi care ridică mari semne de întrebare în legătură cu legalitatea sa. În caz contrar, va fi direct responsabil de decăderea TAROM care are în fruntea sa un CA profund politizat şi incapabil să relanseze compania”, afirmă deputatul PNL.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.