VIDEO. PTF Giurgiu. Camion cu țigări de contrabandă în valoare de aproximativ 2,3 milioane de euro Recomandat
- Scris de Administrator
- Video
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un camion cu semiremorcă condus de un cetăţean bulgar, cantitatea de 9.000.000 de țigarete de contrabandă, estimată la o valoare de aproximativ 2,3 milioane de euro.
În cauză se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar faţă de şofer s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
La data de 10.06.2023, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, un cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani.
Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, recipiente din sticlă, din Bulgaria în Cehia.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra încărcăturii acestuia.
Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, prin metoda capac, 900 de baxuri ce conţineau 9.000.000 de țigarete de contrabandă.
Țigările, în valoare totală de aproximativ 2,3 milioane de euro (11.250.000 de lei) au fost indisponibilizate, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Video
Articole înrudite
- REPORTAJ Patronii români preferă să plătească amenzi în loc să își trimită șoferii la hotel
- Șoferii de camion, controlați pe autostradă: amenzi de 60.000 de lei
- VIDEO Cum a scăpat un șofer de camion cu permisul nesuspendat, deși a încălcat legea?
- Bulgaria și România lansează linie de feribot pentru camioane. Pe unde trece?
- FOTO Șoferul de camion ucis de tineri în Belgia, condus pe ultimul drum de tot Maramureșul