Poliția germană l-a lăsat fără acte pe un șofer român de camion. Era băut într-o parcare Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Un şofer român de TIR a fost lăsat fără acte de poliţiştii din Germania, chiar daca era parcat, într-un spaţiu de pe autostrada A61.
Şoferul român de TIR a fost verificat de poliţişti într-o parcare de pe atusotrada A61. Totul a făcut parte dintr-o razie a poliţiştilor germani care verificau starea tehnică a camioanelor şi încărcăturilor camioanelor.
În timpul raziei, poliţiştii au verificat actele unui şofer român de TIR, care avea camionul parcat şi era în afara orelor de condus.
Înainte ca poliţiştii să se apropie de el, şoferul român bea o bere, astfel că agenţii s-au apropiat de el şi l-au întrebat dacă a consumat alcool, moment în care acesta a recunoscut, însă le-a explicat că se află în afara orelor de condus.
Poliţiştii i-au precizat că nu riscă să fie amendat sau sancţionat, însă l-au testat cu un aparat etilotest, iar rezultatul a fost unul uriaş: 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Drept urmare, pentru că nivelul alcoolemiei era unul mare, poliţiştii germani i-au reţinut şoferului român actele şi i-au explicat că dimineaţă, la plecare, va fi supus unui alt test, iar dacă alcoolemia va fi zero va putea pleca fără să fie sancţionat.
Articole înrudite
- Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Rusaliilor catolice
- Accident între un buldoexcavator şi un camion
- Autoutilitară făcută praf după impactul cu un camion
- Un șofer de camion a rămas în pană și a fost ajutat de un jandarm
- Un șofer de camion beat a lovit două fetițe