O dubiță a fost proiectată de camion în afara carosabilului Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Accident rutier la Blăgești, pe drumul național 28 A, luni, 3 iulie, în prima parte a zilei. În impact au fost implicate un camion și o dubiță, care a fost proiectată pe marginea drumului.
Oamenii legii au fost anunțați prin apel la 112 despre incident, iar la fața locului au fost trimise echipaje medicale și de poliție. O persoană a fost rănită și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal din Pașcani.
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.
Traficul rutier s-a desfășurat cu greutate în zonă până la eliberarea carosabilului.