Logo
Imprimă această pagină

Interdicție 24 de ore pentru CAMIOANE în Ungaria

Interdicție 24 de ore pentru CAMIOANE în Ungaria

Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de miercuri noapte şi până joi noapte, respectiv în perioada sărbătoririi Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, au transmis autorităţile statului vecin poliţiştilor de frontieră români.

Poliţia de Frontieră Arad a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că în perioada 14 – 15 martie camioanele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu pot trecere frontiera în Ungaria.

Conform sursei citate, informaţia a fost primită de la autorităţile ungare, iar restricţia este impusă de miercuri, ora 23,00, până joi, ora 23,00 (ora României).

”Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare (Ziua Maghiarilor de Pretutindeni – n.r.). Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat traficul de călători şi autoturisme se desfăşoară în condiţii normale”, se arată în comunicat.

Excepţie de la aceste restricţii vor face camioanele care transportă animale vii sau produse perisabile.

Pe perioada celor 24 de ore de restricţie, şoferii au obligaţia să staţioneze în parcări de pe teritoriul României.

La momentul redeschiderii frontierei pentru automarfare, autorităţile române şi ungare vor lua măsuri de suplimentare a personalului de control şi alte măsuri pentru evitarea supraaglomerării unor vămi.

Poliţiştii de frontieră arădeni se aşteaptă să se formeze coloane de automarfare pe autostrada pan-europeană, la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, astfel că le recomandă firmelor de transport să îşi trimită camioanele pe alte rute, pentru a ieşi din România prin Nădlac I (DN7) sau Vărşand, în cazul judeţului Arad, puncte care sunt mai puţin aglomerate.

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.