FOTO! Șofer prins în timp ce conducea pe contrasens
- Scris de tirmagazin3
Şoferul unui camion înregistrat în timp ce conducea, miercuri dimineaţă, pe contrasens, la intrarea în oraşul Constanţa, pe DN 39, este căutat de poliţişti. Acesta riscă suspendarea permisului şi amendă.
Şoferul camionului a fost filmat de un alt participant la trafic în momentul în care, deplasându-se pe DN 39, la intrarea în municipiul Constanţa, intră pe contrasens cu intenţia de a ajunge într-o staţie de benzină.
Camionul rulează pe mai multe zeci de metri, iar apoi intră în benzinărie, dar prin zona de ieşire.
Imaginile au ajuns şi la poliţiştii constănţeni, care au început cercetările pentru identificarea şoferului.
Articole înrudite
- Un camion și un autotusirm s-au izbit
- Un camion a derapat și alte două mașini au lovit un parapet
- Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Rusaliilor catolice
- Accident între un buldoexcavator şi un camion
- Autoutilitară făcută praf după impactul cu un camion