Cozi de 7 kilometri la vamă. CAMIOANELE au așteptat, azi, minim 90 de minute
- Scris de tirmagazin3
Camioanele care aşteaptă să iasă din România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu-Ruse formează, miercuri, o coloană de aproximativ şapte kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti-Giurgiu, timpul de aşteptare fiind de 90 de minute.
"În ultimele 24 de ore au trecut prin PTF Giurgiu-Ruse aproximativ 900 de camioane, timpul de aşteptare pentru un camion care ajunge acum la coadă este de 90 de minute, iar timpul de control pentru fiecare camion este de două minute", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Dănuţ Cazacu.
El a precizat că pentru ieşirea din ţară a camioanelor au fost deschise trei benzi de circulaţie, iar personalul de la frontieră a fost suplimentat "acolo unde este cazul".
Dănuţ Cazacu a mai menţionat faptul că pentru autoturismele care ajung la PTF Giurgiu controlul se face pe benzi separate, astfel încât să poată depăşi coloana de tiruri, iar timpul de aşteptare este de aproximativ 20 de minute.
Articole înrudite
- Logan, daună totală după ce a intrat într-un camion
- Restricții pentru camioane pe Valea Oltului în perioada sărbătorilor de Paște
- Un camion cu cereale s-a răsturnat. Un drum e blocat
- 18.000.000 lei despăgubiri pentru 8 persoane lovite de un șofer român de camion
- Se deschide un nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria pentru camioane