ARTRI-EXCLUSĂ DIN SISTEMUL TIR? Recomandat

ARTRI-EXCLUSĂ DIN SISTEMUL TIR?

Comitetul Executiv al International Road Transport Union (IRU) “a decis să iniţieze procesul de excludere a AITA şi a ARTRI ca membri ai IRU”. Potrivit unui mesaj trimis firmelor membre, “data preconizată a încetării este 31 ianuarie 2018”.

 

Iată ce se spune în “Mesajul IRU către Moldova și România”, trimis la data de 29 septembrie 2017:

“De peste un an, doi dintre membrii IRU, AITA din Republica Moldova şi ARTRI din România, au făcut în repetate rânduri afirmaţii false, denigratoare şi ambigue despre IRU. Au făcut aceste acuzații direct la Naţiunile Unite, organismele directoare TIR şi părţile contractante, guverne, autorităţi vamale şi judiciare, companii de asigurări şi mass-media. Acţiunile lor au afectat grav reputaţia şi operaţiunile IRU şi au periclitat integritatea sistemului TIR. 

În tot acest timp, IRU a încercat să abordeze AITA şi ARTRI într-o manieră constructivă. Însă, în acest moment, este evident că o continuare a încercărilor de a stabili un dialog constructiv cu AITA şi cu ARTRI nu va fi productivă. Aceste asociaţii şi reprezentanţii lor nu acţionează într-un mod demn de un membru al unei organizaţii internaţionale, aşa cum este şi IRU.
Pentru a proteja integritatea sistemului TIR şi pentru a limita prejudiciile pe care aceste două asociaţii par să le cauzeze în mod deliberat, Comitetul Executiv al IRU a decis să iniţieze procesul de excludere a AITA şi a ARTRI ca membri ai IRU. Ambele organizaţii au fost înştiinţate privind acest lucru.
În paralel, anularea calităţii de membru al IRU va însemna şi încetarea contractelor de afiliere cu IRU şi cu partenerii acesteia ale ARTRI şi ale AITA privind funcţionarea sistemului TIR. Data preconizată a încetării este 31 ianuarie 2018, ceea ce va permite implementarea de acorduri juridice şi logistice alternative.
În aceste momente problematice, scopul nostru este acela de a proteja interesul tuturor părţilor interesate din sistemul TIR, în special al operatorilor de transport care utilizează sistemul, pentru ca acestea să nu aibă şi mai mult de suferit în urma acţiunilor lui ARTRI şi AITA.
Trebuie analizate aspecte practice şi juridice importante, şi colaborăm strâns cu toate părţile interesate vizate din Republica Moldova, din România şi din alte părţi, pentru a asigura o tranziţie lină către noi asociaţii emitente, până la începutul lui 2018, fără ca lanţul de garanţii să fie perturbat.
Excluderea unui membru din IRU nu este un lucru uşor de făcut şi IRU doreşte să se asigure că procesul urmat este just şi echitabil pentru toate părţile implicate şi că nu compromite integritatea globală a sistemului TIR.
IRU a gestionat TIR timp de aproape 70 de ani şi îşi ia în serios responsabilităţile faţă de: TIR, de membrii IRU, de operatorii de transport şi de industria transporturilor rutiere în ansamblul ei. IRU nu poate rămâne pasivă în timp ce AITA şi ARTRI produc în mod continuu și aparent deliberat daune lui IRU şi sistemului TIR.
IRU va depune eforturi pentru a oferi regulat tuturor părţilor interesate informaţii actualizate privind această problemă: tuturor asociaţiilor membre IRU, tuturor operatorilor de transport din România şi din Republica Moldova care utilizează TIR, autorităţilor guvernamentale relevante din România şi din Republica Moldova, Naţiunilor Unite şi companiilor de asigurări.”

*ARTRI contraatacă
În replică, Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ARTRI) a emis, la 2 noiembrie 2017, “CIRCULARĂ Nr. 1725/02.10.2017 referitoare la fondurile TIR”, care are următorul text:
“În atenția membrilor Asociației Române pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ARTRI)
Stimați membri,
Ați primit probabil în ultimele zile un email anonim, intitulat "Mesaj din partea IRU adresat operatorilor din Republica Moldova şi din România", în legătură cu care facem următoarele precizări:
1. ARTRI este asociația națională garantă pentru aplicarea Convenției TIR în România, fiind autorizată în acest sens de Vama Română.
ARTRI este totodată un membru vechi (de peste 40 de ani) al International Road Transport Union Geneva (IRU), organizație ale cărei interese legitime le-a susținut întotdeauna și le va apăra în continuare în interesul transportatorilor rutieri de mărfuri.
2. În aprilie 2016, dezvăluirile documentate ale fostului secretar general adjunct al IRU, confirmate inclusiv de fosta conducere, au sesizat membrilor IRU o posibila fraudă de sute de milioane euro în cadrul acestei organizații.
Fondurile gestionate fraudulos au provenit din suprataxarea secretă, începând cu 1995, a costurilor de emisie și asigurare a carnetelor TIR. Sumele astfel colectate de la transportatorii utilizatori de carnete TIR au fost transferate periodic, către fundații și societăți comerciale înregistrate în paradisuri fiscale (offshore-uri) controlate de câțiva funcționari din cadrul IRU.
Precizăm că aceste societăți de tip offshore sunt interpuse în operațiuni lipsite de substanță economică, folosite în „schema de reasigurare" și pentru transferuri de „fonduri de rezervă", fără a avea angajați și fără nicio legătură cu activitatea de transport rutier internațional.
3. Cei prejudiciați prin aceste metode frauduloase sunt atât asociațiile garante TIR membre ale IRU, cât și dumneavoastră în calitate de utilizatori de carnete TIR.
4. Scopul statutar al ARTRI este sprijinirea transportatorilor rutieri în organizarea, desfășurarea, susținerea, promovarea și apărarea tuturor activităților specifice și a intereselor lor legitime. Unul din obiectivele asumate de ARTRI este reprezentarea intereselor membrilor săi și ale transportului rutier pe lângă autoritățile statului, organismele și instituțiile publice sau private, la nivel național și internațional.
5. De aceea, ARTRI a făcut demersuri repetate către conducerea IRU pentru clarificarea acestor chestiuni grave, solicitând returnarea sumelor cu care ARTRI și membrii săi au fost spoliați prin această schemă. În acest scop, am solicitat textul integral al polițelor de asigurare (globală și națională) semnate de IRU cu AXA/Zurich, respectiv cu brokerii Lloyds (inclusiv anexele care detaliază fluxurile financiare), contractele cu privire la plata comisioanelor din asigurările TIR și hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul IRU vs. AON (fostul broker al IRU pentru schema de asigurare națională).
6. Lipsa oricărui răspuns clar din partea organelor de conducere ale IRU la solicitările noastre legitime ne-a pus în situația de a ne adresa succesiv asigurătorilor sistemului TIR, autorităților competente naționale și internaționale -inclusiv organismelor din cadrul Națiunilor Unite care gestionează aplicarea Convenției TIR- și în cele din urmă autorităților judiciare, pentru protejarea drepturilor legale ale asociației și ale membrilor săi utilizatori de carnete TIR.
De asemenea, autoritatea vamală română a fost informată constant cu privire la demersurile ARTRI.
7. Beneficiarii direcți ai acestei gestiuni frauduloase sunt un grup restrâns de funcționari aflați astăzi în conducerea IRU:
• Christian Siegfried Labrot, Președinte
• Umberto Junior DePretto, Secretar general
• Boris Guillaume Blanche, Director Executiv
• Daniel Sculati, Șef Asigurări TIR
Împotriva acestor persoane există plângeri penale formulate în Elveția în curs de soluționare.
8. În martie 2017 a existat o tentativă a acestui grup de a „cumpăra" printr-un acord umilitor „tăcerea" asociațiilor naționale din IRU. Astfel, în schimbul renunțării la orice pretenții financiare și legale, asociațiilor li se promitea returnarea a circa 1% din sumele deturnate. Eșecul acestei manevre ilegale a intensificat agresiunile grupului împotriva asociațiilor care au îndrăznit să pună întrebări incomode, culminând cu amenințarea excluderii ARTRI și AITA Moldova din cadrul IRU cu riscul suspendării aplicării Regimului TIR în UE!
Toate acestea, pentru ca o mână de funcționari IRU, ascunși în spatele unor avocați și auditori plătiți cu milioane de franci elvețieni din fondurile organizației, să-și păstreze privilegiul de a încasa anual salarii/indemnizații/comisioane de milioane de euro, inclusiv pe seama fondurilor transferate în off-shore-uri!
9. Reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) -cealaltă asociație afiliată la IRU dar neabilitată pentru garantarea transportatorilor internaționali- au fost interpelați oficial încă din aprilie 2016 pentru a se ralia demersurilor ARTRI, însă fără niciun rezultat.
Dimpotrivă, secretarul general Radu Dinescu -actualmente vicepreședinte al IRU- a aprobat în Președinția Executivă IRU atât deciziile prin care s-a încercat ascunderea adevărului despre deturnarea fondurilor TIR, inclusiv față de membrii UNTRR, cât și pe cele care stabilesc măsuri dure împotriva ARTRI.
10. Având în vedere cele de mai sus, vă reconfirmăm următoarele:
• Activitatea ARTRI se desfășoară normal. Toate carnetele TIR emise de asociație sunt valide și acoperite de garanția de 100.000 EUR, conform noului acord de autorizare semnat cu Direcția Generală a Vămilor în 12.09.2017;
• În virtutea acestui acord, ARTRI este asociația națională garantă pentru aplicarea Regimului TIR în România. IRU nu are nicio competență legală în acordarea sau retragerea autorizării unei asociații garante;
• Vă asigurăm că vom continua să acționăm ca și până acum, prin toate mijloacele legale, pentru ca persoanele responsabile din cadrul IRU să răspundă pentru faptele lor;
• În calitatea de membri ai ARTRI, contăm pe toată susținerea dvs., necesară pentru demersurile dedicate recuperării sumelor cu care ați fost prejudiciați;
• Imediat ce procedurile judiciare ne vor permite, vom face public dosarul fraudei.

Nicolae Savu
Președintele Consiliului Director

Florinel Andrei
Secretar general”

*Poziția UNTRR

La rândul său, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România a răspuns la acuzațiile ARTRI, printr-o “Informare UNTRR privind mesajul adresat de IRU operatorilor din Republica Moldova şi România”, făcută publică la 29 septembrie 2017:
“Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR informează că a luat notă de mesajul Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere-IRU adresat operatorilor din Republica Moldova şi România, din data de 29.09.2017.
UNTRR regreta situația la care s-a ajuns în relația dintre IRU și cele două asociații membre IRU din Moldova și România.
Sperăm că, prin dialog și bună credință, se vor găsi cele mai bune soluții.
UNTRR are încredere în profesionalismul și vasta experiență IRU, care a gestionat TIR timp de aproape 70 de ani şi îşi ia în serios responsabilităţile faţă de: TIR, de membrii IRU, de operatorii de transport şi de industria transporturilor rutiere în ansamblul ei.
Totodată, față de cele menționate de ARTRI în circulara din 02.10.2017, pentru o corectă informare, precizăm:
UNTRR este prima asociație de transport rutier înființată în România după 1989.
UNTRR este asociație garantă pentru TIR încă din 1993 și are număr de înregistare la IRU–050 (ARTRI are numărul 052).
Față de acuzele aduse IRU de la începutul lui 2016, domnul Radu Dinescu a propus în cadrul Adunării Generale a membrilor IRU din aprilie 2016, “ca orice acțiune sau vot de încredere să fie luate pe bază de fapte, validate în mod corespunzător de o terță parte independentă”.
Astfel, pentru o evaluare corectă, au fost derulate în 2016 două audituri independente –unul realizat de către Ernst&Young și unul realizat de KPMG, două din primele 4 firme de top internațional.
Rezultatele au fost prezentate în Adunarea Generală a membrilor IRU, în care membrii IRU, în vasta majoritate, s-au declarat multumiți de aceste rezultate.
Menționăm că domnul Radu Dinescu a fost singurul membru al Presedinției Executive IRU, care s-a opus oricăror măsuri împotriva ARTRI și AITA.”.

*Punctul de vedere al IRU
La acuzațiile aduse de ARTRI a răspuns, la 25 noiembrie 2016, printr-o declarație oficială, Christian Labrot, președintele IRU:
“Un audit independent a respins acuzațiile făcute împotriva managementului actual al IRU de către un fost angajat în aprilie.
Afirmațiile se referă la schema de asigurare TIR a IRU, care datează din 1995, precum și la modelul financiar utilizat pentru a calcula rezervele IRU.
Auditul complet, efectuat timp de cinci luni de către firma de renume internațională Ernst&Young, a fost comandat de Bordul IRU (Președinția Executivă) după Adunarea Generală a IRU din aprilie 2016.
Auditul a investigat afirmațiile specifice, a urmărit fluxurile bănești legate de schema de asigurare IRU și a revăzut structura organizatorică a IRU, mecanismele de guvernanță și respectarea standardelor etice și a celor mai bune practici.
Pe scurt, auditul a constatat:
- toate fondurile sunt contabilizate; niciun ban nu a fost furat sau ascuns;
- au fost respectate regulile constituționale și de guvernanță ale IRU;
- managementul actual nu a avut nici o implicare în crearea sistemului de asigurări; mai degrabă, fostul angajat care a făcut acuzațiile a fost responsabil pentru departamentul care supraveghea schema de asigurări TIR;
- progrese semnificative în ceea ce privește transparența, controlul intern și gestionarea riscurilor de la preluarea noului management în 2013;
- guvernarea și practicile etice în conformitate cu standardele generale; nu au fost identificate probleme importante.
Auditul a fost supravegheat direct de către Bordul IRU și de auditorul intern al IRU, independent de conducere. Auditorii au evaluat mai mult de 2800 de documente care datează din 1995, inclusiv documentele furnizate de fostul angajat care a făcut acuzațiile. Auditorii au intervievat toate părțile relevante, inclusiv fostul angajat.

*Nu există probleme majore de conducere sau etică
În ceea ce privește mecanismele și procesele de guvernanță și în conformitate cu standardele și practicile etice generale, auditul nu a găsit probleme importante în IRU.
Auditul a remarcat, de asemenea, că un cod de etică și comportament de afaceri a fost implementat în 2014 de către conducerea actuală a IRU, Secretarul General Umberto de Pretto și COO-ul Boris Blanche, la scurt timp după preluarea rolurilor lor actuale în 2013.
Îmbunătățirea semnificativă a transparenței începând cu 2013
Auditul a constatat că începând cu iunie 2013, conducerea IRU a făcut pași importanți pentru a îmbunătăți și spori transparența și pentru a spori sistemele de control intern și gestionarea riscurilor.
Consiliul de Administrație notează în mod clar faptul că Umberto de Pretto și Boris Blanche și-au asumat rolurile actuale în 2013 și că acesta a fost efortul lor de a reforma și moderniza IRU, începând de atunci.
Acest progres semnificativ este recunoscut de audit, iar conducerea IRU se angajează să continue pe această cale, cu sprijinul membrilor IRU și al consiliului.
Auditul a identificat îmbunătățiri suplimentare, iar Bordul va acționa în legătură cu aceste sugestii cu toți membrii IRU în următoarele luni.

*Suport copleșitor al membrilor
Ernst&Young le-a prezentat pentru prima oară concluziile în fața membrilor IRU la Adunarea Generală a IRU din 4 noiembrie 2016, în care membrii și-au manifestat în mod copleșitor sprjinul în legătură cu concluziile și față de managementul IRU.
Bordul a remarcat în mod clar dorința puternică a aproape tuturor membrilor IRU de a accepta rezultatele auditului, permițând organizației să meargă mai departe și să își continue rolul important în sprijinirea transportului, comerțului și turismului globale și durabile.”.
Între timp Adunarea Generală a AITA a ales o nouă conducere, care pare să fie mai puțin interesată de lupta cu conducerea IRU.
Președinția Executivă a IRU i-a convocat pe reprezentanții ARTRI și AITA la o ultimă discuție pe această temă pe data de 8 noiembrie 2017. În funcție de rezultatele acestei întâlniri, conducerea IRU va decide dacă e cazul sau nu să propună Adunării Generale excluderea ARTRI și AITA din IRU și, automat, din sistemul TIR.
Adunarea Generală a IRU, forul suprem de decizie al organizației care gestionează sistemul TIR, se va întruni pe 10 noiembrie 2017.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.