Un pod care era în reabilitare s-a prăbușit Recomandat
- Scris de tirmagazin3
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, afirmă că o expertiză va arăta ce s-a întâmplat la podul peste râul Putna de la Vadu Roşca, rupt în două. "(...) vreau să transmit un mesaj foarte clar: cine a greşit va plăti. Nu ne jucăm nici cu vieţile oamenilor, nici cu banii de la buget. Cei care îşi asumă proiectarea şi realizarea unor lucrări trebuie să aibă în vedere, permanent, toate aspectele care presupun o investiţie", susţine el.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, a mers, duminică, la podul aflat în lucru pe DJ 204 D la Vadu Roşca, obiectiv care s-a rupt în două, el cerând explicaţii punctuale reprezentanţilor firmei care are lucrarea în execuţie, dar şi proiectantului.
Primele informaţii indică faptul că râul Putna a fost deviat spre malul stâng, pentru a se putea lucra la picioarele podului, iar apa a "săpat" puternic în mal, mai ales în ultimele zile.
"Expertiza care va fi făcută foarte curând la podul de la Vadu Roşca va oferi toate răspunsurile aşteptate de oamenii locului. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, vreau să transmit un mesaj foarte clar: cine a greşit va plăti. Nu ne jucăm nici cu vieţile oamenilor, nici cu banii de la buget. Cei care îşi asumă proiectarea şi realizarea unor lucrări trebuie să aibă în vedere, permanent, toate aspectele care presupun o investiţie", a transmis Toma.
De asemenea, preşedintele CJ Vrancea a precizat că a fost identificată o rută ocolitoare, prin comuna Suraia, şoferii fiind rugaţi să evite zona afectată în perioada următoare. În plus, va fi impusă pe ruta respectivă o restricţie de tonaj de 7,5 tone.
Pe drumurile judeţene din Vrancea sunt 146 de poduri din beton armat, 32 dintre acestea aflându-se în proces de reabilitare şi consolidare.
Articole înrudite
- CNAIR a pierdut 3 autostrăzi și 3 Drumuri expres. Unde „se duc”?
- Un șofer român de camion a murit după ce o persoană a aruncat un capac de canalizare de pe un pod
- Vom avea Pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina
- VIDEO Drum de 100.000.000 euro surpat la prima ploaie
- VIDEO Podul de la Brăila de 2.000.000.000 lei are mari probleme. Ce zice Grindeanu