Traficul pe Podul de la Vidin, RESTRICȚIONAT
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Traficul pe podul Calafat-Vidin va fi restricţionat miercuri, 28 iunie, şi luni, 3 iulie, între orele 9,00 şi 11,00 pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
"Societatea comună româno-bulgară Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria, care se ocupă de administrarea podului Calafat-Vidin, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că, miercuri, 28 iunie, între orele 09,00 - 11,00 şi luni, 3 iulie, în acelaşi interval orar, circulaţia pe podul Calafat - Vidin va fi întreruptă pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie'', se arată în comunicatul de presă.
În intervalul orar specificat, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului.
În contextul lucrărilor anunţate, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu va ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile astfel încât, la ridicarea restricţiei, controlul de frontieră să se desfăşoare fluent şi operativ şi recomandă consultarea aplicaţiei "Trafic Online", disponibilă pe site-ul ww.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Articole înrudite
- VIDEO Podul de la Brăila de 2.000.000.000 lei are mari probleme. Ce zice Grindeanu
- Undă verde pentru încă o autostradă vitală
- VIDEO Încep lucrările pe autostrada de 5.000.000.000 de lei peste Carpați
- VIDEO Un pod din Rusia s-a prăbușit sub greutatea unui camion
- VIDEO Autostrada pentru care România aduce bani de acasă. Cine e vinovat?