Logo
Imprimă această pagină

FOTO GENIALĂ: Cum mimeză angajații de la drumuri că muncesc când vine Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în vizită Recomandat

FOTO GENIALĂ: Cum mimeză angajații de la drumuri că muncesc când vine Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în vizită

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au efectuat
joi, 8 iunie 2017, o vizită de lucru în județul Mehedinți, unde s-au întâlnit cu reprezentanții autorităților locale și conducerea Consiliului Județean.

Principalul scop al vizitei a fost verificarea stadiilor proiectelor de infrastructură rutieră prioritare pentru această zonă și au fost discutate soluțiile care ar putea conduce la finalizarea și modernizarea mai multor sectoare de drum național de interes local.

Au fost punctate câteva din proiectele de investiții care sunt planificate pentru acest an: lucrări de consolidare și întreținere a DN 57 pe sectoarele Orșova – Eșelnița - Dubova, precum și lucrări de stabilizare şi consolidare a versanţilor.

Au fost inspectate și tronsoanele de drum din zona Colibași și DN 56C Bistreț-Mileni-Burila Mică și a fost stabilit un calendar pentru reabilitare și modernizare.

 “Mi-am propus să monitorizez și activitatea directorilor de DRDP astfel încât să văd că lucrurile pe care le promit, în momentul în care stau de vorbă cu autoritățile locale, se respectă și se realizează în termenele pe care le agreăm.

Astăzi am vizitat mai multe obiective de investiții. Pentru fiecare avem soluții de rezolvare a problemelor în timp util.”, a declarat Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor va continua seria de vizite de lucru în perioada următoare și în alte județe, pentru a inspecta principalele obiective de investiții gestionate de unitățile aflate în subordinea ministerului.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.