Drumul Național 64 REPARAT
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Varianta de ocolire provizorie a Drumului Naţional 64, în comuna Găneasa, unde traficul rutier a fost închis, în urmă cu o săptămână, din cauza avarierii unui pod peste un pârâu, a fost dat în folosinţă sâmbătă seara.
Directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Slatina, Adrian Motorga, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că va fi turnat cel de al doilea strat de asfalt, sâmbătă, iar circulaţia rutieră pe varianta provizorie de ocolire a DN 64, în Găneasa, va fi deschisă deschisă tot sâmbătă, de la ora 21.00.
Execuţia variantei este realizată parţial în regie proprie cu utilajele Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, însă pe noul drum nu vor putea circula maşinile de tonaj.
„Lucrăm la varianta provizorie de ocolire, acum punem primul strat de asfalt. Sâmbătă, vom pune cel de al doilea strat, iar de la ora 21.00, când se termină Codul Roşu de caniculă, vom da drumul circulaţiei rutieră”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Motorga.
Articole înrudite
- Cinci răniți după ce un camion a rămas atârnat de un pod
- Interziși în UE, chinezii se apucă de construit Autostrada București
- Când vom avea Drum expres între București și Târgoviște?
- VIDEO S-a deschis circulația pe noul Pasaj rutier peste A0 pe DN4
- INCREDIBIL. S-a lăsat asfaltul la o rampă de pe Podul de 500.000.000 euro