Logo

Restricții de circulație pentru camioane impuse de Ungaria. Care sunt intervalele

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Restricțiile au fost impuse de autoritățile maghiare ca urmare a faptului că luni, 23 octombrie, este declarată zi de sărbătoare națională, nelucrătoare.

Autorităţile de frontieră maghiare au transmis că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, după următorul program, conform orei României:

Duminică 22 octombrie, ora 07:00- ora 23:00- Restricţionat

22 octombrie, ora 23:00- 23 octombrie, ora 07:00- Se circulă

Luni 23 octombrie, orele 07:00 – 23.00- Restricţionat

23 octombrie, începând cu ora 23:00- Se circulă

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că luni 23 octombrie, este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.

„Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria. Precizăm faptul că, în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră Bihor.


AIC DEALER OTOKAR

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.