Logo

CNAIR îl contrazice pe Grindeanu: Taxa de pe Podul de la Fetești, în vigoare

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, joi, că plata taxei pentru trecerea podului de la Feteşti este în continuare obligatorie, iar momentul în care se va renunţa la aceasta va fi anunţat din timp. Reacţia vine după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că taxa de la Feteşti va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste braţul Borcea.

”În prezent taxa de pod la Feteşti este obligatorie, având în vedere faptul că pentru suspendarea achitării acesteia sunt necesare anumite demersuri juridice. Astfel, până la suspendarea efectivă a taxei de trecere a podurilor dunărene, cei care le tranzitează trebuie să achite această taxă, în caz contrar fiind emis PVC (Proces Verbal de contraventie)”, a transmis, joi, CNAIR.

Compania anunţă că va comunica public momentul şi perioada în care achitarea taxei de pod de la Feteşti va fi suspendată.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, că taxa de la Feteşti va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste braţul Borcea, precizând că cestea ar putea fi încheiate până la începutul lunii august.


SCHMITZ CARGOBULL S.KOE IN ROMANIA


ETC IVECO GALATI

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.