Logo

Grindeanu semnează ca primarul: contracte de drumuri de 16 miliarde

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a precizat că anul acesta, comparativ cu 2021 au fost semnate contracte pe zona rutieră în valoare de 16,6 miliarde lei, comparativ cu anul trecut cât contractele au fost de aproximativ 4,5-4,6 miliarde lei. Ministrul social-democrat a mai spus că au fost cheltuite, în anul precedent, în jur de 4,8 miliarde lei, iar anul acesta ajungem la suma de circa 9 miliarde lei, iar anul viitor suma va fi şi mai mare.


„Eu am evitat de când am preluat acest minister să vorbesc de moşteniri grele. Cred că e o realitate pe care o vedem şi simţim cu toţii că România în aceşti aproape 33 de ani de la Revoluţie a rămas extrem de în urmă la dezvoltarea infrastructurii de toate tipurile. De exemplu, de abia în acest an s-au semnat contractele pentru a face execuţia proiectului. Nu putem traversa Carpaţii fără a face acest lucru. S-au semnat contractele, sunt contracte mari, cu firme importante şi s-a intrat în perioada de implementare a acestor contracte. S-au făcut, comparativ cu anul trecut pe acest tip de contracte, pe semnări de contracte, pe zona rutieră, s-au semnat contracte în jur de 4,5 – 4,6 miliarde lei. În acest an se semnează contracte de 16,6 miliarde lei. Deci de 4 ori mai mult faţă de anul trecut. Anul trecut au fost cheltuite în jur de 4,8 miliarde lei, anul acesta ajungem aproape de 9 miliarde lei, la anul va fi şi mai mare. Deci aproape se dublează. Vor veni facturile astfel încât să se poată implementa proiecte cât mai rapid”, a declarat Sorin Grindeanu, miercuri la TVR Info.


TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII E06


HOLLEMAN AGABARITIC

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.