Logo

Germania. Șofer român de camion, ucis într-un accident cu un SUV

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Un șofer profesionist român, de 50 de ani, a murit nevinovat, vineri, pe drumul federal B214, lângă orașul german Fürstenau.

Un tânăr de 26 de ani a intrat cu SUV-ul pe contrasens direct în camionul pe care îl conducea românul.
Ambii șoferi au murit pe loc.

Vineri, 14 octombrie 2022, la prânz, pe Osnabrücker Straße (B214), în apropiere de Fürstenau, a avut loc un tragic accident de circulație în urma căruia două persoane au fost rănite mortal.

Autostrada federală a fost complet închisă până la miezul nopții, iar numeroase servicii de urgență de la poliție, pompieri și ambulanță au fost la datorie ore întregi.

În jurul orei 13.30, un bărbat în vârstă de 26 de ani se afla la volanul unui VW Tiguan pe "Osnabrücker Straße", în direcția Schwagstorf, când, din motive încă necunoscute, a intrat pe contrasens. Apoi, SUV-ul s-a izbit frontal și fără să frâneze de un camion care se deplasa în sens opus pe drumul principal.

Vehiculele au fost grav avariate în urma impactului. Șoferul camionului, în vârstă de 50 de ani din România, și cetățeanul polonez de 26 de ani nu au mai putut fi salvați. Aceștia au decedat în urma rănilor grave suferite la locul accidentului. Poliția a început ancheta la locul accidentului.

Oamenii legii au găsit în autovehiculul Volkswagen Tiguan urme de consum de alcool și droguri. Vehiculele distruse au fost confiscate și recuperate de o firmă de tractări auto. Drumul a fost redeschis la scurt timp după miezul nopții, după ce a fost curățat.


TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII E06


HOLLEMAN AGABARITIC

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.